Prezentare
      În anul 2005 am înfiinţat un serviciu privat de ambulanţă, fiind acreditaţi atât de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, cât şi de Casa Natională de Asigurări de Sănătate. Pentru că Neuromed pune foarte mare accent pe calitatea serviciilor oferite, am reuşit ca în anul care a trecut să ne facem o reputaţie excelentă în ceea ce priveşte profesionalismul, punctualitatea şi politeţea echipajelor noastre. Suntem în permanenţă deschişi la problemele ridicate de partenerii noştri şi ne implicăm în mod responsabil în rezolvarea lor. În acest sens în anul 2005 am fost certificaţi ISO9001:2000 de către UKAS Marea Britanie, prin firma Moody International.
      În perioada ianuarie 2006 – mai 2008, am răspuns la peste 60.000 de solicitări de transport medical asistat a pacienţilor internaţi în spitalele din Timişoara, aflate în relaţii de colaborare cu noi, către alte spitale sau clinici private, atât în judeţ cât şi în ţară.
      În anii 2006 şi 2007 am avut contracte de colaborare cu 6 spitale din 7 existente în Timişoara. De asemenea, am asigurat asistenţa medicală de urgenţă la competiţii sportive, manifestaţii, concerte şi alte evenimente. Atât în 2006 cât şi în 2007 am avut contracte cu 3 cluburi sportive de fotbal din Timişoara pentru asistenţa medicală de urgenţă la meciurile acestora.
      De asemenea, avem experienţă şi în transporturile medicale în străinătate: Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Serbia, Turcia. Transportăm pacienţi ai secţiei de neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara în Franţa, iar în Austria şi Germania pentru Fundaţia CARITAS.
Servicii oferite
Servicii decontate de Casa de Asigurări:
Consultaţii medicale de urgenţă la domiciliu (pentru urgenţele medico-chirurgicale de grad 2 - click aici pentru a vedea lista)
Transport sanitar la externare pentru pacienţii netransportabili cu mijloace de transport convenţionale
Asistenţă medicală de urgenţă, transport medical asistat/neasistat în ţară sau străinătate prin Asigurările Private de Sănătate
Asistentă medicala la:
Competiţii şi/sau manifestări sportive
Întruniri diverse
Manifestări politice, artistice, filmări
Hoteluri, târguri şi expozitii
Baze sportive şi de agrement
Servicii de transport medical la solicitarea pacientului:
Cu caracter permanent sau la cerere
Transport programat la şi de la spital în Timişoara sau în alte localităţi din ţară
Transport medical la aeroport
Transport medical asistat în ţară şi în străinătate
Transport de urgenţă la spital cu asigurarea măsurilor de prim ajutor şi susţinerea funcţiilor vitale atunci când este necesar
Supraveghere şi asistenţă medicală pentru pacienţii transportaţi în străinătate (cu medic însoţitor)
Transport în cadrul contractelor de medicina muncii
Ambulanţă Aeriană Privată în Parteneriat - Avioane şi elicoptere medicalizate
Personal şi dotare tehnică
10 medici de urgenţă
5 medici anestezie-terapie intensivă
6 medici medicină generală
6 asistenţi medicali
Ambulanţe moderne cu echipaj complet
În prezent avem în dotare 8 ambulanţe:
ambulanţă tip B marca Volkswagen Transporter, an de fabricaţie 2008
ambulanţă tip A2 marca Volkswagen Crafter, an de fabricaţie 2008
ambulanţă tip B marca Volkswagen Crafter, an de fabricaţie 2007
ambulanţă B marca Volkswagen Transporter T5, an de fabricaţie 2006
ambulanţă tip A1, marca Fiat Doblo, an de fabricaţie 2004
ambulanţă tip C marca Mercedes Sprinter, an de fabricaţie 2004
ambulanţă tip B marca Mercedes Sprinter, an de fabricaţie 2004
ambulanţă tip B marca Mercedes Sprinter, an de fabricaţie 2002
      Dotarea ambulanţelor este în conformitate cu legislaţia în vigoare, în funcţie de fiecare tip de ambulanţă. Starea tehnică a maşinilor este impecabilă, iar aparatura folosită este de ultimă generaţie.

      Dispunem de un dispecerat pentru preluarea şi înregistrarea rapidă a solicitărilor, care funcţionează timp de 24h/zi, 7 zile pe săptămână. Dispecerii care răspund la apeluri sunt medici şi pot face un triaj, putând decide asupra priorităţilor medicale.
Ce aducem nou
      Serviciul de ambulanţă a fost conceput pentru a deveni o altă faţetă a activităţii noastre. Prin promptitudinea şi amabilitatea personalului, dar şi prin serviciile medicale de calitate pe care le oferim mereu am reuşit să ne facem remarcaţi. Dispunem de ambulanţe noi, dotate cu ultima generaţie de aparatură, capabile să intervină în aproape orice situaţie. Oferim diverse servicii, atât în cazuri de urgenţă – de la reanimare până la simplu transport – cât şi servicii în sistem de abonament.

      Va stăm la dispoziţie 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Ne străduim mereu să ne îmbunătăţim activitatea şi să excelăm în servicii!
sus
24h/7 zile pe saptămână
Transporturi în ţară şi străinatate
Ambulanţe moderne cu echipaj complet (medic, asistent si ambulanţier)
Telefon: 0748 123 010; 0748 123 011
  0256 292 637; 0256 494 403
  0256 490 182; 0256 490 185
Sediul: Timişoara B-dul 16 Decembrie 1989, Nr. 43
© copyright 2008 Societatea Civilă Medicală Neuromed. Toate drepturile rezervate.